OUG privind sprijinul HoReCa publicata in Monitorul Oficial

A fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanța de Urgență privind sprijinul finaniciar acordat pentru întreprinderile din domeniul HoReCa a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19.

Scopul schemei de ajutor de stat este de a reduce impactul negativ asupra operatorilor economici din sectorul turistic (structuri de cazare, structuri de alimentație, agenții de turism) prin acordarea unui ajutor nerambursabil destinat acoperirii parțiale a pierderii din cifra de afaceri sau rulaj, în cazul agențiilor de turism, suferită în anul 2020, comparativ cu anul 2019, în cuantum de 20%, pentru următoarele tipuri de emitenți, înregistrați în scopuri fiscale pe teritoriul României:

  • agenții de turism care desfășoară activități conform codurilor CAEN 7911, 7912, 7990
  • structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare clasificate, care desfășoară activități conform codurilor CAEN 5510, 5520, 5530, 5590
  • structuri de alimentație, care desfășoară activități conform codurilor CAEN 5610, 5621, 5629, 5630.

Valoarea maximă a ajutorului de stat ce poate fi acordată unui beneficiar este de până la 800.000 euro.

Durata schemei de ajutor de stat este de la data adoptării sale până la 30.06.2021, plata sumelor corespunzătoare urmând a fi realizată în 30 de zile, dar nu mai târziu la data de 31.12.2021.

Privacy Policy Settings